Prof. Dr. Alexandru Pesamosca
(pentru mai multe informaţii, daţi click pe imagine)
De ce îi mulţumesc?
Îi sunt recunoscătoare pentru că, poate, în ziua de azi nu aș mai fi mers pe picioarele mele, fără ajutorul lui. Acum 21 de ani, pe când aveam 7 luni de viață, din cauza unei luxații congenitale, aș fi riscat să rămân cu un defect, sau mai rău, să-mi trăiesc viața într-un scaun cu rotile. Însă, cu ajutorul unei operații și a patru ani petrecuți în ghips, acum pot merge ca orice om normal.
1. 
2. 
3. 
[1. la 1 an jumătate; 2. tot la 1 an jumătate; 3. fulg de nea, la grădiniță]
De fiecare dată când mă gândesc la el, cuvintele ”profesionalism”, ”dăruire”, ”sacrificiu” sau ”respect” îmi vin în minte. Un om deosebit, pe care statul român l-a uitat. Cum este oare posibil, ca la vârsta pe care dânsul o are, să ajungă să fie dat afară din camera spitalului unde-și duce zilele, fiindcă nu mai are voie să profeseze? Până și comuniștii l-au respectat, gândindu-se ca viitorul țării de atunci să fie normal, și i-au respectat recunoașterea la nivel internațional.
Deși un om modest, în opinia mea, ar fi trebuit să aibă parte de două ori mai mult respect, de două ori mai mulți bani și vile decât toți politicienii noștri la un loc. În ciuda faptului că nu dispune de ele, ar trebui măcar să i se respecte și umila cămăruță de spital în care trăiește, cine știe până când.
Eu îl apreciez cu atât mai mult cu cât acum doi ani, la ultima consultație, deși era bolnav, mi-a prescris rețeta stând într-un cot (acela pe care nu-l doare pe statul asta românesc), cu zâmbetul pe buze și cu toată bunăvoința din lume.
În încheiere, îl voi cita pe Petre Țuțea, care spune următoarele: ”O personalitate este aceea care se dăruiește, nu se justifică.”
*Later edit:
Impresionant, despre o altfel de Romanie,despre un altfel de Roman.