Întunecat… Înnorat…
Se aude un zgomot repezit.
Să fie oare inima mea,
ce bate în ritmul picăturilor de ploaie?
Desenez lumea în inima mea
cu creta roșie a dragostei.
Aș vrea ca ea să rămînă
așa cum o știu, să nu se schimbe.
Dar ea s-a schimbat deja…
A plouat prea mult,
iar totul este plin de apă.
Va trece mult până ce totul va reveni…
Așa e și cu viața mea…
Acum plouă și-i furtună
înăuntrul meu.
Dar, în cele din urmă, îmi voi reveni.
Aww, de asta ziceai?
) da, am citit-o când ai publicat-o. Pe mine mă cam seacă ploaia, dar ce-ai scris tu e optimist, aşa că-mi place. Ne vom “reveni” cu toţii..
P.S. S-o aduci la cenaclu, poate chiar o citeşti ;;)
Îmi pare bine că-ţi place. Oricum eu încerc să transform, în maniera mea evident :d , orice lucru negativ în ceva pozitiv. Abia aștept să văd reacțiile la această ”operă de artă” când voi veni la cenaclu!